PUIUL

Sub raza lunii aurita

Cu un rotund de alb contur,

Sta o pasare ranita;

E-un pui de vultur.

Nopatea grea il infioara

Ceata alba se-nteteste

Vantu-I bate-n aripioara

Penele-i zburleste.

Picioarele-i ingheata

Pe-o ramura de-artar,

Amenintata-i a sa viata,

Dar totul e-n zadar.

Isi striga ai sai parinti

Ii striga-n gura mare

Se aude pana-n munti

Strigatul de disperare.

Priveste si asculta,

Si aude-n gandul sau

Ecoul din lumea oculta,

Soptind ca are suflet rau.

Pleaca ciocul ce-i atarna

Pe piciorul cel ranit

Din ochii lui picura

Lacrimi greu de stapanit.

Asteapt-ai zilei zori

Sa treaca noaptea grea,

Ce-i da mereu numai fiori;

Si-l ingrozeste teama.

Il vor gasi odraslele

Si el s-or bucura,

Ii vor lega ranile

Penele-i vor curata.

Va fi mult mai atent

Peste noapte und’ va sta

In orice clipa si moment,

Parintii-l vor veghea.

                                Aceasta poezie imi apartine