Viata unui fulg de nea

Un fulg de nea, pufos cadea

Din inalta bolta, rece, aurita,

Placut surprins era, de tot ce intalnea

In a lui cadere, dulce infinita.

Totu-i alb, e un abis de  ceata,

Si ceva il poarta rece, prin acest abis.

Nu stie ce rost are in asta alba viata

Scurta si tacuta, ca sfarsitul unui vis.

E stapanit de crudul vant turbat

Impotriva proprii lui vointa,

Si simte ca de materie-i presat

Fiind invesmantat in joasa umilinta.

In zbor, sunt multi pufosi ca el

Dar sunt veseli, zbantuiti, fericiti adesea,

Si-s albi ... rotund contur ... sunt toti la fel

Bucurandu-se ca-s fulgi de nea.

Dar in cursa sa, purtat de vant

Un drum cu margini imprecise,

Fara sa stie, se apropia de pamant,

Cu-atatea lucruri, nedescoperite.

Apar imagini, incruntat sunt colorate

Slab confuze printre fulgi,

Par niste chestii indepartate

Ce se-apropie ca niste puncte-n dungi.

E vesel, zambeste, ochii i lucesc

Vrea sa sara-n sus, dar ... cade-n jos

El isi doreste, dar ai lui semeni se feresc,

Sa se aseze pe-o pata colorata luminos.

Dar ceva se-ntampla; imbracamintea-l deranjeaza

E tot mai cald, si alsta-l copleseste;

E prea tarziu, e constient ca nu viseaza

Si trist el realizeaza, ca trupul se topeste.

In cruda-i disperare , vantul el ataca,

Dar tot ce poate sa faca

E sa se opreasca-n zbor umil,

Apoi lin, cade, in palma unui copil.

Bietul… printer riduri se prelinge

Intelegand a sa viata, a lui menire

Aude-o voce calda,  cu urechea o atinge.

Si asculta:  “Mami… afara ninge  !!”

aceasta poezie imi apartine