Un fulg de nea, pufos cadeaDin inalta bolta, rece, aurita,
Placut surprins era, de tot ce intalnea
In a lui cadere, dulce infinita.
Totu-i alb, e un abis de ceata,
Si ceva il poarta rece, prin acest abis.
Nu stie ce rost are in asta alba viata
Scurta si tacuta, ca sfarsitul unui vis.
E stapanit de crudul vant turbat
Impotriva proprii lui vointa,
Si simte ca de materie-i presat
Fiind invesmantat in joasa umilinta.
In zbor, sunt multi pufosi ca el
Dar sunt veseli, zbantuiti, fericiti adesea,
Si-s albi ... rotund contur ... sunt toti la fel
Bucurandu-se ca-s fulgi de nea.
Dar in cursa sa, purtat de vant
Un drum cu margini imprecise,
Fara sa stie, se apropia de pamant,
Cu-atatea lucruri, nedescoperite.
Apar imagini, incruntat sunt colorateSlab confuze printre fulgi,
Par niste chestii indepartate
Ce se-apropie ca niste puncte-n dungi.
E vesel, zambeste, ochii i lucesc
Vrea sa sara-n sus, dar ... cade-n jos
El isi doreste, dar ai lui semeni se feresc,
Sa se aseze pe-o pata colorata luminos.
Dar ceva se-ntampla; imbracamintea-l deranjeaza
E tot mai cald, si alsta-l copleseste;
E prea tarziu, e constient ca nu viseaza
Si trist el realizeaza, ca trupul se topeste.
In cruda-i disperare , vantul el ataca,
Dar tot ce poate sa faca
E sa se opreasca-n zbor umil,
Apoi lin, cade, in palma unui copil.
Bietul… printer riduri se prelinge
Intelegand a sa viata, a lui menire
Aude-o voce calda, cu urechea o atinge.
Si asculta: “Mami… afara ninge !!”
aceasta poezie imi apartine
Rupeți fin lacrimile mele
Păru-mi va fi, o molimă a vântului de noapte
.jpg)
